Vezi toate noutăţile

Cât de mult are nevoie un adolescent de sprijinul părinților?

Cât de mult are nevoie un adolescent de sprijinul părinților?

În etapa copilăriei, întregul univers al copiilor cade în mâinile părinților. După ce aceștia ajung în perioada adolescenței și mai apoi la maturitate, statutul părintelui se transformă în îndrumător și mai apoi în observator al universului pe care aceștia și l-au creat după bunul plac. Întrebarea care îi macină pe părinți deseori este ,,Cât de mult are nevoie un adolescent de sprijinul părinților?”.

Răspunzand la această întrebare, dorim să comunicăm părinților că adolescentul încă gravitează în jurul universului părintesc și că aceștia au nevoie de implicarea părintelui în viață lor încă o perioadă de timp până când  vor ajunge în etapa maturității în care nu mai depind fizic și nici psihic de părinte.  

Când vine vorba despre inteligența emoțională, aceasta este în continuare modelată de părinți mai ales în perioada confruntărilor adolescetilor cu întrebările existențiale ”cine sunt eu?”, ”ce îmi doresc să fac cu viață mea?”, ”este bine, este rău să fac x lucru?”, a căror răspunsuri vor constitui fundamentul adolescetului devenit ulterior adult.

Din prea multă dragoste și grijă, părinții au tendința de a exagera, sufoca și mustra adolescentul, lucru care îl îndepărtează și îl transformă pe părinte în ,,inamicul numărul 1”. Din contra, părintele ar trbui să se așeze  în umbră acestuia oferindu-i prietenie și deschidere. De asemenea, adultul va trebui să-și lase copilul ca în perioada adolescenței să facă propriile greșeli din care să învețe noțiunea de ce e bine, corect pentru el și pentru ce rămâne cu urme fizice sau psihice. Sprijinirea tânărului adolescent de către părinți pentru a-și achiziționa cele mai bune produse de pe piață este un prim pas în a-l ajuta în mod concret în această problemă.

Sprijinul părinților este siguranța pe care adolescentul trebuie să o simtă în permanență. Acesta îl va face să știe că indiferent de deciziile pe care le va lua în viață, va fi iubit și ocrotit. Pharmacore Acne-Control, prin produsele sale, dorește să le ofere adolescenților și nu numai, sentimentul siguranței că problemele afecțiunilor pielii se vor ami din jurul lui.

Pe lângă aspectul educațional, adolescența este caracterizată și de perioadă pubertății și a descoperirii sexualității. Această etapă este una dificilă pentru un adolescent, având nevoie de sprijinul părinților pentru a se înțelege și accepta. Odată cu etapa pubertății apar și problemele legate de acnee. În sprijinul părinților, Pharmacore Acne Control, susține adolescenții prin gama variată a produselor să lupte împotriva acneei fără aeliora.

Gama Pharmacore® Acne Control

Gama completă pentru tenul cu forme ușoare și moderate de acnee.

Află mai multe despre gama

Uite cum este să fii social!