Vezi toate noutăţile

Decalajul dintre generații

Decalajul dintre generații

Odată cu schimbările rapide din societate, știință și tehnologie, s-a transformat și modul în care privim viața și relațiile interumane. Multitudinea alegerilor și diversitatea au fragmentat generațiile mult mai mult decât s-a întâmplat vreodată în trecut. Această discrepanță dintre generații a fost întodeauna prezentă, dar niciodată nu a fost atât de vizibilă și amplă.

Societatea evoluează odată cu trecerea timpului, iar stilul de viață al oamenilor se modifică împreună cu valorile și atitudinile pe care aceștia le au. Niciodată  două generații nu au împărtășit aceleași opinii și opțiuni. Cu toate acestea, nu a existat o divizare mai mare între două generații ca în epoca modernă.

Expunerea pe care adolescentul de astăzi o are este enormă față de tinerii din trecut. Sistemele de valori au degenerat treptat, iar tinerii asimilează o nouă cultură. Rezultatul acestor schimbări sunt  părinții tot mai confuzi care nu sunt în măsură să se împace cu opiniile copiilor lor. Există o diferență mare atât între percepția tinerilor, cât și a adulților. Destul de des se constată că ambele categorii nu sunt capabile să comunice între ele. Unul dintre motive ar putea fi acela că atât părinții, cât și copii nu știu ce își dorește celălalt, deși pot trăi sub același acoperiș.

Decalajul între generații are drept rezultat o confruntare directă între tineri și adulți. Acesta este un adevăr universal care se aplică tuturor timpurilor, fie trecutului, fie viitorului. Diferența dintre generații nu se reflectă doar în alegerea rochiilor, ci și în muzică, opinii cât și în alte modele de comportament. Generația tânără, care a dobândit un set diferit de valori, se revoltă împotriva generației mai în vârstă, pe măsură ce își dorește să-și impună propriul sistem de valori. Astfel tinerii se opun acestei intruziuni forțate, deoarece nu sunt în măsură să se împace cu gândul de a accepta ceea ce ei cred că a devenit depășit. Nemulțumirea părintelui este evident firească, deoarece este o sfidare a autorității și a modului corect de a-și conduce viața. Adulții nu reușesc să-și dea seama că roata schimbării este ireversibilă și că cei care nu se mișcă cu ea, tind să devină decepționați, agravând conflictul.

Copiii reușesc mult mai rapid să se acomodeze cu viața tehnologică comparativ cu părinții lor. Astăzi, tinerii sunt capabili să utilizeze gadget-uri complicate, iar acest fenomen le oferă capacități superioare de cunoaștere compativ cu capacitățile copiilor de altădată, ajunși acum adulți. Conflictul apare atunci când adulții stagnează împreună cu metodele lor de a acționa  și refuză să accepte orice schimbare în timp ce lumea este într-o continuă viteză.

Pe scurt, decalajul dintre generații nu este altceva decât rezistența adulților la adaptare și, implicit, la schimbare. Ei uită că singurul lucru constant în viață este ,,schimbarea". Realizarea acestui fapt necesită multă răbdare și înțelegere față de percepțiile actuale. Adulții trebuie să se uite înapoi, să parcurgă un drum al introspectiei și să privească spre diferențele pe care le aveau și le au încă cu părinții lor. Fără îndoială, nostalgia amintirilor din copilarie face ca trecerea spre schimbare să fie mult mai greoaie, mai ales când le place să se refere la părinții lor ca la ,,bătrânii buni", unde copiii erau ascultători, respectabili și servili.

Gama Pharmacore® Acne Control

Gama completă pentru tenul cu forme ușoare și moderate de acnee.

Află mai multe despre gama

Uite cum este să fii social!