Vezi toate noutăţile

Cum și unde să îți petreci timpul liber cu Acne Control

Nimic nu este mai așteptat ca timpul liber, așa că de aici pleacă și dorința de a avea un program fun, în care să existe un echilibru între relaxarea fizică și psihică. Rutina de zi cu zi, ce implică mersul la liceu, facultate sau job, îndrumă tinerii să își organizeze din timp weekend-urile, pentru a-și reîncărca bateriile.

Timpul liber este o necesitate și nu neapărat un moft și, de aceea, este important ca activitățile alese să fie cât mai sănătoase și distractive. Studiile arată că tinerii care au probleme cu tenul tind să fie mai reținuți sau chiar antisociali, preferând să își ocupe timpul liber cu activități desfășurate acasă sau în locuri mai puțin publice. Problemele ce țin de acnee privează tânărul adolescent în formare de a se manifesta voios, simțindu-se incomod atunci când își petrece timpul alături de familie, prieteni sau colegi.

Așadar, Pharmacore® Acne Control vine în ajutorul tinerilor în soluționarea problemelor legate de acnee și îi sprijină să devină dezinvolți și dornici să se implice în activitățile dedicate weekend-urilor distractive.

Iată câteva propuneri despre cum ne putem petrece timpul liber, debordând de încredere!

Pe primul loc al clasamentului s-ar poziționa mersul la o sală de sport, în care să se efectueze mișcări ample sau structurate pe ritmuri muzicale. În cazul în care sala nu este o opțiune din cauza mediului închis, există și varianta alergatului/mersului rapid în aer liber, recomandată chiar de către specialiști. În București putem alege între parcurile Herăstrău, Tineretului, IOR sau Carol, binecunoscute celor cărora le place sportul în natură. De asemenea, în mod periodic se organizează evenimente sportive de tip maraton sau semi-maraton la care pot lua parte persoane de toate vârstele. Deși sportul tinde să favorizeze apariția micilor coșuri care se formează din cauza excesului de sebum generat de căldura sau a efortului depus în exces, Pharmacore® Acne Control ne ajută să avem o piele curată chiar și după un antrenament intens, cu ajutorul gelului de curățare și cremei/gelului tratament sau spray-ului de corp, folosite în schema personalizată fiecărui tip de nevoie (grad de severitate și formă acnee, vârstă, sex).

În secolul vitezei, din fericire, Facebook ne ajută cu informații privind evenimentele ce se vor desfășura în țară: concerte, expoziții, festivaluri, târguri și diverse cursuri. Așa că, pe al doilea loc al clasamentului, noi îți recomandăm activități muzicale, vizuale, gastronomice sau meditative, care au menirea de a stimula o stare de bine și ne ajută să ne bucurăm mai mult de ceea ce ne înconjoară. Acestea sunt activități cognitive, care ne aduc relaxare și deschiderea de a descoperi noutățile.

Cluburile underground sau cele de tip high class, mall-ul sau cinema-ul îți pot oferi o bine-meritată pauză psihică. Aceste tipuri de activități câștigă locul al treilea în clasamentul ,,Cum să îți petreci timpul liber”, iar Bucureștiul are o multitudine de locuri de oferit.

Pe ultimul loc, dar extrem de benefice, sunt poziționate activitățile random, precum întâlnirile cu prietenii în Centrul Vechi sau la un Escape Room, o plimbare cu barca în Cișmigiu sau în Herăstrău, citirea unei cărți acasă sau într-o cafenea, escapadele spontane la mare sau la munte. Pentru cei care au un buget mai mare alocat deplasărilor, o bună alegere pentru recreere și îmbunătățirea culturii generale sunt scurtele călătorii prin Europa. Dacă biletele sunt cumpărate din timp, city-break-urile pot fi foarte accesibile tuturor. În plus, produsele din gama completă anti-acnee Pharmacore® Acne Control sunt ușor de strecurat în bagaj, fiind gata să ia parte la orice destinație de weekend, asigurându-ne confortul fizic și psihic de care avem atât de multă nevoie!

În concluzie, tot ce trebuie să facem pentru a ne bucura de timpul liber este să urmărim evenimentele online, să ne permitem să avem inițiative spontane și să ne implicăm în activități creative și constructive, care să alunge plictisul. Let’s have fun!

Gama Pharmacore® Acne Control

Gama completă pentru tenul cu forme ușoare și moderate de acnee.

Află mai multe despre gama

Uite cum este să fii social!